Seară festivă de Crăciun
14.12.2010 | Din categoria: Evenimente de club
De fapt a avut loc o ultimă ediţie a întrunirilor noastre obişnuite. La sugestia unuia dintre noi şi primită cu unanimă bucurie, s-a realizat o întrunire specială, prezenţi fiind membrii de familie, soţii, soţi și Rotaractul nostru prezent 100% .
Ţinută festivă, toasturi, declaraţii, amintiri, prilej de priviri directe, în ochi şi de confidenţe.
Prilej de apropiere între noi, un mod de manifestare tradiţională la clubul Rotary Cetate din Arad.
Pentru solemnitatea momentului, Dorin ne-a surprins chemând 4 trubaduri ce ne-au oferit o serenadă cu colinde. Un cuartet minunat.
Festivitatea la care au participat toţi membrii, mărturii ne stau pozele, a fost deschisă de Buji preşedintele în funcţiune, iar la sfârşit, după vreo 4 ora, tot el a închis paranghelia cu: ”Am închis şedinţa noastră şi cheia am aruncat-o în iarbă, să ne vedem sănătoşi la anu!”
Ca o consideraţie personală de cronicar, amintirile acestei tandre întâlniri, nu ne-au rămas, acolo unde ne ţinem simplele impresii, ci le-am cuibărit în inimă.
A trecut un an din viaţa noastră, şi acesta închinat prieteniei şi colaborării.
