Într-o lume în care viața se desfășoară cu o viteză amețitoare, fiind absorbiți de grijile zilnice și nu numai, tot mai multe persoane țin cont din ce în ce mai puțin de ce este cu adevărat important: sănătatea – de care trebuie să ne îngrijim deoarece astfel vom avea o viață frumoasă și o minte ageră.
Aceste aspecte extrem de importante au determinat ca Clubul Rotary Arad Cetate, cu sprijinul dr. Liviu Iovănescu și dr. Lidia Begher, să organizeze sâmbătă, 15 iulie 2023, la Centrul de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice Arad, o acțiune de evaluare a stării de sănătate generală și locomotorii.
Înaintarea în vârstă poate ridica adevărate provocări sănătății vârstnicilor, iar noi trebuie să le oferim din suflet grija noastră. O vârstă înaintată presupune atenție și gestionarea afecțiunilor existente astfel încât seniorii să se poată bucura de o viață sigură și liniștită.