Simpozionul Național „Cetatea Aradului, mâine” va avea loc vineri, 16 iunie 2023, începând cu orele 14:00, în eleganta sală „Regele Ferdinand” a Primăriei Municipiului Arad.
Cu această ocazie, reprezentați ai administrației publice locale, cercetători, cadre didactice, specialiști și profesioniști vor susține o serie de alocuțiuni ce vor face referire la trecutul, prezentul și viitorul Cetății Aradului, unul dintre cele mai importante monumente istorice ale patrimoniului cultural local și național.
În cadrul festivității, organizatorii vor premia câștigătorii celei de-a doua ediții a concursului de desene „Cetatea Aradului, mâine”, concurs dedicat elevilor din ciclul primar și gimnazial din municipiul și județul Arad.
Sâmbătă, 17 iunie 2023, câștigătorii și participanții concursului de desene „Cetatea Aradului, mâine” vor beneficia de un tur ghidat în Cetatea Aradului, cu sprijinul Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”.
Vă așteptăm cu drag!